Who’s TheBitch?

Pe scurt.

Cine sunt? Sunt Georgiana. Sunt om. Sunt femeie. De ce scriu aici? Pentru mine, ca sa-mi aduc aminte, ca stau prost cu memoria. Si ca sa exersez pentru scenariile pe care le scriu.

————————————————–

Pe lung.

Sunt visatoare si prin urmare, sunt de la usor pana la extrem nerealista, in functie de vis. Sunt orientata spre solutii, sunt nerabdatoare si trec la actiune instant ca sa fac visul sa devina realitate. Uneori, preocupata de rezultat, uit sa ma bucur de proces.
Sunt temperamentala si cand realitatea inconjuratoare tinde sa imi strice visul, dau cu ea de pereti. Cu ea, cu mine si cu tot restul ce mai e inclus in realitatea aia la care refuz sa ma adaptez. M-am cam saturat sa mi-o dau singura si acum invat sa ma iubesc.

Am multe intrebari si mai trag un ochi si in carti sau la altii, dar imi dau singura o gramada de raspunsuri (mai bune sau mai proaste, dar ale mele), adunate din experientele proprii. Fac multe greseli incercand sa nu le fac si acum mai si scriu despre ele, ca am tendinta sa uit.

Calatoresc prin viata cautandu-ma, uneori singura, alteori cu niste minunatii de oameni. Si intotdeauna cu recunostinta.

La un moment dat, cand i-am zis ca m-am maritat pe o barca in mijlocul unei mari din Grecia, in prezenta cerului, apei si pamantului, dupa ce am stabilit asta cu jumatatea de atunci mai putin bitchy la o cafea in dimineata respectiva, mama, mama mea… desi oarecum obisnuita si impacata cu, sa le zicem derapajele mele de la normalitatea stabilita de altii, s-a uitat la mine cu dragul ala al ei de ma topeste, s-a uitat ca si cum m-ar fi descoperit acum pentru prima data si mi-a zis:

Da’ tu…tu…de unde vii tu, ma copile?

N-am stiut ce sa-i raspund, doar mi s-a zbarlit pielea pe mine si-am luat-o-n brate. Si mi se zbarleste si-acum cand scriu. Nu stiu nici acum ce sa raspund. Dar cred ca tot de aici. Nu cred ca vin din alta parte. Nu cred ca sunt “speciala”. Poate doar m-am alergat mai mult decat altii. Si mai putin decat alti altii. Sa ma gasesc.

Tot ce stiu e ca suntem mai multi. Pe cativa i-am gasit si ne-nsotim pe drumul asta. Trebuie ca suntem mai multi. Doar stam mai bine ascunsi in universurile noastre frumos creionate si colorate. In nevazul lumii. Dar stiu ca suntem mai multi. M-am pus aici la adresa asta ca sa ne gasim.

Nu “speciali”, nu rebeli fara cauza…ci d-astia de normalitatea noastra ni se pare aia normala. D-astia de ne validam alegerile si deciziile cu noi insine seara cand ne punem in pat si nu asteptam sa ne valideze altii. Cum ar putea?

D-astia de nu visam la supravietuire. Si-atat. D-astia de visam la a trai. Si nu doar ca visam, dar facem si pasii spre viata noastra, asa cum ne-am imaginat-o fiecare. D-astia de stim ca Azi e Maine!

D-astia de ne cautam libertatea in noi. Si ne inconjuram de oameni care ne-o respecta. Si-o acceptam si pe-a celui de langa noi. D-astia de-si pun intrebari si stiu ca raspunsurile sunt tot in ei. Trebuie doar sa gaseasca intrebarea potrivita. D-astia de stiu ca nu altul ii poate implini, caci sunt deja intregi. Ca intotdeauna este despre tine. Chiar si cand e despre altul.

D-astia de uniforma de corporatist pe care o poarta sau au purtat-o, oportunist si alinierea neconditionata la niste standarde impuse de altii egaleaza cu alienarea. Fata de yourself.

D-astia de intelegem ca there is no war intre ea si el. Sau n-ar trebui sa fie.

D-astia de stiu sa spuna si NU. D-astia de intelegem ca nu-l poti schimba pe altul, ci doar pe tine si reactia ta la ce se intampla in jur. D-astia de stim ca nici nu-l poti ajuta pe altul pana nu te ajuti intai pe tine. D-astia care intelegem ca o data ce te-ai ajutat pe tine, nu poti doar sa bagi in tine fara sa dai si altora din fericirea ta. Si nu doar de Craciun.

D-astia de visam frumos si senin, desi stim si cum e sa te trezesti asudat in mijlocul unui cosmar. D-astia de stim ca gandurile se pot transforma in realitate. Daca-ncetezi sa mai joci un rol care nu e al tau. Ca lucrurile bune vin usor. Ca atunci cand vin greu, cel mai probabil undeva te-ai calculat gresit tu cu tine.

D-astia de stim ca e simplu. Daca esti hotarat. Si daca nu te incapatanezi sa le complici singur.

D-astia de stim ca frica te face prost si incercam sa ne infrangem fricile si sa fim mai buni, chiar daca nu ne reuseste de fiecare data. D-astia de stim ca intotdeauna exista cel putin doua optiuni. Chiar si atunci cand nu vrei sa le vezi.

D-astia de luptam pentru ceva, nu impotriva a ceva.

D-astia de stim puterea recunostintei. Si-o practicam.

D-astia de radem. Zilnic, de mai multe ori pe zi. Mai si plangem. Dar de fericire. C-am invatat ca nefericirea nu trece cu lacrimi. Trece cu schimbare. A ta.

D-aia scriu aici. Ca sa ne gasim. Scriu cum vorbesc. Cica uneori, poate de cele mai multe ori, arogant si dur. Like a bitch. TheBitch.

Scriu din mine, din ce-am trait, din ce m-am indoit si-am ales sa nu ma mai indoiesc. Pana la proba contrarie. Nu detin adevaruri absolute. Doar am ales ca My Way Of Thinking is the most important…to me. Dar ca acest My Way Of Thinking nu trebuie sa fie si al lui, fie sot sau prieten, ci doar sa fie convergent in sectiunile cu adevarat importante. Flexibil si ajustabil acest My Way Of Thinking. Dar doar de catre mine.

Mai scriu despre filme. Dar despre cele care mi s-au parut faine. Si despre calatoriile in care am fost. Dar nu ghiduri. Povesti. Ca si cum le-as share-ui prietenilor mei.

So, welcome! 🙂

P.S. Daca vrei sa imi scrii, o poti face la bitch@thebitch.ro