Festivalul de Film pentru Nevazatori

festivalul-de-film-nevazatoriSay what? Da, eu habar n-am avut pana anul asta ca nevazatorii pot urmari filme. Shame on me! Am aflat inainte sa plec in vacanta cand am nimerit din pura intamplare la Noul Cinematograf al Regizorului Roman, in plin Festival de Film pentru Nevazatori. Si am intrat in sala si a fost magic, asa ca am zis sa scriu despre evenimentul asta chiar daca s-a terminat acum o luna. O sa mai fie.

Sambata e Noaptea Lunga a Filmelor Scurte

shortsup 2015Maine seara, adica sambata, 4 iulie, scurtmetrajele prind viata cu ajutorul ShortsUp, la Romexpo, de la 19:00. Biletele pot fi achizitionate azi cu 40 lei prin eventim.ro si myticket.ro sau maine la intrare cu 50 lei (daca mai gasesti :D). Programul complet il gasesti pe site-ul oficial , alaturi de mai multe detalii.

Magic in the Moonlight al lui Woody Allen

magic-in-the-moonlightAh, dar ce film frumos! Poate mai de dupa-amiaza asa, poate mai light sau film pentru muieri, dar mie mi-a placut maxim. Pentru ca asta e talentul lui Woody Allen, sa dea senzatia de light pe niste subiecte heavy. In Magic in the Moonlight, subiectul fiind …the faith. Credinta ca exista in lume mai mult decat ceea ce vedem cu ochii.

Closer to the Moon – 9 premii Gopo

closer to the moon caranfilNu-l cunosc pe Nae Caranfil si nu sunt critic de film. Doar un spectator. Si de filme romanesti si de filme straine. Si la mall. Si in cinematografe in care inca se simte mirosul de comunism. Ma bucur ca aseara a castigat Nae Caranfil cu Closer to the Moon. Pentru ca e un film fain. A fost primul film despre care am scris cand am inceput sa scriu pe blog pentru ca era atunci in cinema si mi-a placut. Parerea mea de cinefil despre Closer to the Moon o gasiti cu totul aici.

Hector and the Search for Happiness al lui Peter Chelsom

hectorE un film cu mesaj. Un mesaj fain. E un film usor, de dupa-amiaza, dar care pe mine m-a amuzat si m-a emotionat in acelasi timp. Hector and the Search for Happiness e  un film pe care il recomand, mai ales daca esti in cautarea fericirii. Sau daca iti cauti drumul prin viata. S-ar putea sa iti deschida ochii si sa te surprinda placut.

Birdman a luat Oscar-ul

oscarspentru cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu original si cea mai buna imagine…iar eu am pierdut pariul. Imi pusesem banii in pariul cu my BFF pe The Grand Budapest Hotel al lui Wes Anderson. Cu tot respectul, in continuare imi plac mai mult The Grand Budapest Hotel si The Imitation Game decat Birdman, desi pot sa ii recunosc valoarea regizorala castigatorului. Doar ca pe mine nu m-a atins la fel de tare si cred ca trebuie sa ai o anumita stare ca sa-l poti urmari.

Whiplash al lui Damien Chazelle

whiplashInseamna, zice dictionarul, cutremurare. Fior. Zvacnire. Lovitura de bici. Si inca una pe care n-o s-o uiti curand. J.K. Simmons este biciul si fuck, cum sfichiueste in tot filmul. Cu ochii, cu vorbele, cu tot corpul de la inceput pana la sfarsit. Ah, daca ar fi dupa mine, i-as da un Oscar. O fi Miles Teller protagonistul, dar, cu tot respectul, desi joaca foarte bine, mi s-a parut doar un supporting actor pentru J.K. Simmons.

The Zero Theorem al lui Terry Gilliam

the-zero-theoremE cu Christoph Waltz. Care joaca demential dupa parerea mea. Orice rol i-ai da. La fel face si-n The Zero Theorem. Care, ce crezi? A fost filmat in Romania. Partial cu echipa romaneasca. Partial cu actori romani. E coproductie Romania, UK, Franta, USA.

The Imitation Game al lui Morten Tyldum

the-imitation-gamePai sa nu plang si eu cu muci in batista? Dar pe la final, cand am realizat pe deplin maretia si in aceeasi masura nedreptatea. Pana atunci, am fost prinsa in firul evenimentelor din film si chiar daca stii ca povestea e reala si cum s-a terminat in mare, filmul reuseste sa te tina alert si sa te surprinda pe toata durata lui. E cu Benedict Cumberbatch si Keira Knightley, iar Cumberbatch joaca exceptional din punctul meu de vedere.

Big Eyes al lui Tim Burton

big-eyesMie mi-a placut. Nu m-a dat pe spate, dar mi-a tinut interesul ridicat o ora jumate. Povestea e faina, mai ales ca, aparent, e dupa un caz real. Te induce in eroare cand incepe, ca ai senzatia ca vei urmari un alt My One and Only, in care protagonista isi ia copilul si pleaca dintr-o casnicie neprietenoasa, intr-o vreme in care “nu era la moda” sa faci asta, respectiv prin anii ’50.