Beneficiile depresiei?!

December 29, 2016 at 11:06 am

intre-cerDaca te-ai luptat vreodata cu depresia, probabil cand o sa citesti titlul, o sa imi umpli frigiderul de carne. Dar cum sunt carnivora inraita, o voi considera binevenita. Pana la final, poate vei incerca sa-ti iei carnea inapoi sau poate nu, dar asa am simtit-o eu. 

Cu un sistem de autoaparare pus la punct mai bine decat pentagonul americanilor, am trecut prin viata cu surle, trambite, mult ras, autoironie si un somn de bebelus care se activa cand era mai greu. Si-a fost si greu. Dar eu n-am vrut niciodata sa simt greul asta. Pentru ca da, e o alegere, chiar si atunci cand nu faci nimic: sa il lasi sa te copleseasca sau sa-i tii piept cu tot ce ai si cu tot ce n-ai. Desi-l simteam in ceafa uneori, m-am incapatanat sa-l sfidez cu toate armele pe care le-am avut. Dar asta m-a facut sa cred ca-mi pierd din sensibilitate. Ca am crezut ca nu poti sa rezisti greului fara cel putin un strat de armura.

Pana anul asta. Cand a venit greul greului din toate partile si m-a lovit in ce ma doare mai tare: in oamenii dragi mie si a facut – o miseleste…tot prin oamenii dragi mie. Altii. Foc incrucisat din toate partile.  Ca daca mi-o tragea doar mie, ca pana acum, ne descurcam. Dar acum a dat in ceva ce nu tinea numai de mine. Si-n increngatura creierului meu, m-am gandit eu asa, ca poate a venit pentru ca l-am sfidat mereu si nu m-am lasat sa-l simt in toata frumusetea lui.

La un moment dat, in perioada neagra, cand eu tot insistam ca vreau sa stau asa, o buna prietena mi-a adresat o intrebare cheie: “Dar ce beneficiu ai daca lasi depresia sa te cuprinda?”. Si-am incercat sa-mi raspund.

Ca greul asta….depresia asta, asa murdara, macabra, violenta, serpuitoare, e in acelasi timp teribil de frumoasa, daca poti sa o lasi sa fie o vreme, fara sa o iei pe aratura. Riscul e mare. Golul ala e cel mai greu. Cum poate sa fie un gol asa de greu, ma intrebam? Asa de greu de incovoaie oamenii? Dar greul asta e tot de-al tau. Iar depresia cu care vine la pachet vine cu cel putin un beneficiu: te face sa te intalnesti cu tine.

Depresia te trage de urechi si vrea sa te bage la fund. Sa te inece. Sa nu te mai misti. Dar o face pentru ca nu te-ai miscat. Pentru ca nu te misti. Pentru ca te lasi tras. De dimineata pana seara in toate partile. Fara sa te intrebi ce vrei tu. Si-atunci iti da in cap. Vrea sa te sufoce. Sa nu mai respiri. Dar asta pentru ca tu oricum nu respiri. Doar iti iei aer. Si te pune sa stai in pat si sa-ti pierzi interesul. Sa nu vrei sa te dai jos de acolo. Sa te sfarsesti fara sa-ti trebuiasca nimic. Sa vrei…nimic. Tu vrei sa te ascunzi de lume si de tot, dar ea iti pune o oglinda noua in fata, o oglinda in care nu prea iti convine sa te vezi. Sa te arate celorlalti asa cum nu te-au vazut niciodata si-atunci, poate, sa vezi cine te iubeste oricum ai fi si cine te iubeste doar cand …stuff. Cine iti ia in palme fata deprimata si ti-o pupa si te mangaie pe par…la propriu sau la figurat. Dar mai ales te face sa vezi daca tu, tu, tu esti in stare sa iti iei (la propriu) fata deprimata in palme si sa te mangai singur pe par. Pentru ca ala e primul gest care te poate salva. Sa te iubesti si deprimat(a). Chiar daca te urasti. Sa te uiti la neputinta ta si sa-ti imaginezi ca e prietena ta cea mai buna si ca acum vine sa-ti spuna ceva ce nu-ti convine. Si-o iei si-o pupi si-o imbratisezi, chiar daca te respinge sau sta inerta in bratele tale sau vrea sa te cuprinda. Depresia “te imparte intre tine si tine”, cum zicea o poezie draga mie. Dar e tot a ta. Nu e din afara. Nu e tragedie. E drama. Chiar daca a pornit de la vreo tragedie. E dinlauntrul tau, chiar daca e reactie la ceva din afara. Si fara iubire nu merge sa mergi mai departe.

Depresia are acest beneficiu. Vine sa iti spuna ceva. Ceva ce nu vrei sa auzi. Sau auzi, dar nu vrei sa asculti. Vine sa-ti vorbeasca despre tine. Daca iei o poza cu tine de cand erai copil si te uiti la ea, in timp ce esti paralizat de indiferenta, neputinta sau lipsa de interes si te uiti la ce spune copilul din poza aia, o sa auzi. O sa asculti. O sa vezi. O sa stii. Ce iti spuneai cand erai mic. Ce visai. Si ce faci azi. Visai sa salvezi lumea si acum toate eforturile tale sunt directionate catre…bani poate? Sau catre un om care nu (te) vrea sau nu (te) poate cuprinde? Te uita la copilul ala pana auzi. Si da-i visele inapoi!

Nu, nu conteaza daca tu crezi ca esti broke inside acum si nu vezi nicio cale prin care sa-i dai visele inapoi. O sa vina si calea. Dar intai trebuie sa te lamuresti tu cu tine. Nu, nu conteaza daca nu ai …stuff, ca prietenii tai, daca tu visai sa te joci. Joaca-te! Nu, nu conteaza …nimic din ceea ce nu iti doresti, chiar daca altii isi doresc pentru tine. Vrei un om care sa te iubeasca? Dar tu te iubesti? Trebuie sa bagi inainte sa primesti. Chiar si la pacanele.

Depresia mai are un beneficiu. Dar doar pentru artisti 🙂 Cumva, depresia iti creste creativitatea. Iti taie pofta de viata, dar daca o lasi sa se exprime, o sa aleaga o arta. Poate n-o sa fii Picasso, dar daca inima iti plange pe undeva si reusesti sa “te purifici” cum zice un prieten artist, o sa iasa ceva din tine.

As vrea sa-ti spun ca un psiholog m-a ajutat sa trec peste, dar nu e asa (poate nu i-am nimerit eu pe cei potriviti si sunt convinsa ca pentru altii functioneaza). As vrea sa-ti spun ca e usor si ca cineva mi-a dat raspunsurile, dar nu e asa (nimeni nu detine raspunsurile tale oricat “marketing” ar manca doar ca sa te convinga ca esti “defect” ca sa cumperi solutia ei/lui ). Lucrurile certe pe care pot sa ti le spun sunt ca nu esti singurul si ca nu esti defect! Esti si asa. Toti suntem si asa, oricat rahat ar manca unii ca sunt numai zambet si curcubee de dimineata pana seara.

As vrea sa-ti spun ca s-a rezolvat de la sine, dar nu e asa. As vrea sa-ti spun ca am reusit singura, dar nu e asa. Pe mine m-au ajutat familia, prietenii, sportul, scrisul, poeziile si teatrul. Dar eu sunt norocoasa ca le am pe primele doua: familia si prietenii. Si sunt recunoscatoare pana la cer si inapoi. Dar mai stiu si ca aportul lor este extern si functioneaza pana la un punct. Restul tine de tine. De mine au tinut ultimele patru. Si-am muncit cu mine de mi-a iesit pe nas. Pentru ca indiferent cati oameni te-ar tine de mana, tot singur trebuie sa gasesti calea spre tine. It sucks, but it’s true. Ca si in moarte, si in viata esti singur, chiar daca nu esti singur. Si nimeni altcineva nu este responsabil pentru viata ta, in afara de tine.

Si daca sport am facut de cand ma stiu, iar scrisul a facut mereu parte din viata mea, cu poeziile si teatrul, care m-au intors catre mine si m-au ajutat sa nu ma mai simt singura in multimi de oameni, m-am intalnit abia anul trecut. Cand am inceput blogul, mi-am promis ca n-o sa recomand lucruri pe care nu le-as recomanda prietenilor mei si n-am facut-o. Dar acum ceva vreme am gasit ceva ce as recomanda prietenilor mei : locul unde m-am intalnit cu poezia si cu teatrul si mai ales oamenii de acolo. So, maybe, it will do some good for u too.

Se cheama Workshop in progress…Atelier de actorie, autocunoaștere și dezvoltare emoțională prin teatru si puteti gasi detaliile aici.

Plus cateva articole de pe blog: http://inorogart.ro/blog/

P.S. Goodbye 2016! N-o sa-mi fie dor de tine, da’ chiar deloc! Dar o sa te tin minte mereu ca pe anul in care aproape c-am murit. Si ca pe anul in care, uite ca n-am murit, u bitch! 😀