Cuvantul care nu exista

January 22, 2017 at 8:09 am

cuvantul-care-nu-exista_11„Unei femei care isi ingroapa sotul i se spune vaduva, unui barbat ramas fara sotie, vaduv. Un copil fara parinti e orfan. Pentru parintii care raman in urma unui copil plecat prea devreme nu exista un cuvant…si nici n-ar trebui sa existe” – e un citat aproximativ din filmul pe care il iubesc atat de tare, incat mi-as fi dorit sa fi avut atata har incat sa fi scris eu scenariul – Demolition. Am regasit pe net citatul original ca fiind din cartea Copilul umbra .

La urma urmei nici nu mai conteaza cine a zis prima data…dar a ramas atat de adanc infipt in mine, incat zilele astea, cand un om drag mie si multor altora a plecat nedrept de devreme dintre noi, mi-a rasunat in cap in fiecare clipa in care eram in apropierea parintilor lui. Mi-a fost greu sa ii privesc in ochi, de frica sa nu le tulbur intimitatea si de frica sa nu ma umplu, pe langa durerea mea, de durerea asta pentru care nu exista cuvant.

Nu sunt parinte si mereu m-am intrebat din ce sunt facuti parintii. Trebuie ca sunt facuti din ceva aparte de pot sa duca atat de multe. Trebuie ca atunci cand e pe drum copilul, parintilor li se mai adauga un strat magic in jurul inimii, ca sa nu crape de fiecare data cand se intampla ceva cu copilul lor.

In acelasi timp, o tanara de 60+ pe care am cunoscut-o de curand ne-a spus: “Oamenii care gandesc prea mult, nu mai fac copii”. So, astia care ganditi prea mult, nu mai ganditi!

El avea 30 de ani. Era un copil. Un barbat fermecator, caruia ii radeau ochii si parea ca i se deschide tot sufletul. Un om care pe mine m-a frapat prin sinceritate, caldura, pofta de viata si putere de munca. Un om cu viziune, care si-a urmat visul, care a construit atat de multe, nu atat pentru el, ci mai mult pentru cei din jur, pentru un scop nobil. Acum ceva vreme, cand am intrebat cateva zeci de oameni de ce lucreaza acolo, primeam acelasi raspuns: numele lui. El era liantul. Un om care voia sa faca atat de mult, atat de repede. Acum ramanem multi in urma, dar liantul ramane tot el. Plus visul pe care il vom duce mai departe.

Un vas de sange. Un fir de ata. De atat atarna o viata. Nu e nimic de inteles si orice intrebare ramane fara raspuns.

Imi reamintesc mie. Si iti spun si tie. Data viitoare cand o iei pe linia de tramvai, treci pe galben ca te grabesti sau ti se umfla o vena in trafic, razi, incetineste, da muzica la maxim si canta! Nu e sfarsitul pamantului! Cand te zbuciumi in fata unui excel in miez de noapte, da-ti doua palme, razi si da-i shut down. Nu e sfarsitul pamantului! Data viitoare cand urmeaza sa ai o prezentare si mori de frica si de anxietate, du-te la masaj si sauna si baga-ti picioarele! Nu e sfarsitul pamantului! Data viitoare cand iti dai demisia, iti pierzi jobul sau n-ai bani de chirie sau de casa, muta-te cu parintii sau cu prietenii, razi si ia-o de la capat! Nu e sfarsitul pamantului! Data viitoare cand suferi de-ti sar capacele ca te-a parasit, te-a inselat sau whatever…fa ce ai de facut ca sa treci peste. Nu e sfarsitul pamantului!

La priveghi s-a plans si s-a ras de amintiri cu el…ca la romani. Un prieten de alta nationalitate era siderat. Bine ca n-a fost la tara, unde babele leaga mana mortului cu ata si o misca de iti sta inima in loc. Babele stiu ca moartea e tot viata. Ca daca razi nu-nseamna ca e lipsa de respect sau ca sufletul nu te doare. Babele stiu ca moartea se impleteste cu viata, ca asta e ciclul firesc al vietii, desi uneori e nefiresc si nedrept de devreme.

Cred ca sunt deja baba.

De anul trecut, cumva moartea nu ma mai sperie la fel de tare ca inainte. Cand ti-e frica de moarte, ti-e frica de viata. Traieste-o din plin si traieste-o cu responsabilitate fata de tine si fata de oamenii care te-au facut si pe care nu ii va putea defini niciun cuvant daca-ti raman in urma. Tic-tac!