Depresia si piciorul rupt

depresia si piciorul ruptUnul dintre avantajele de a-ti bea singur cafeaua intr-un loc public este ca esti mult mai atent la ce se intampla in jurul tau , mai ales daca vocea de la masa vecina nu vrea sa coboare sub un volum dedicat doar celor de la masa.

De ce cred eu in oameni

de-ce-cred-in-oameniPentru ca tocmai ce m-am intors acasa, senina si plina de energie, dupa ce m-am trezit cu noaptea-n cap sa rezolv treaba importanta. Orasul gri, cerul londonez maxim si oameni bulversati cand ma prind la semafor si eu cant din toti rarunchii, fara sa inteleaga de ce dumniezeului sunt asa vesela: ca asa aleg, bre, daca vreti neaparat sa stiti. 

Daca tot ceri voie, nu mai apuci sa faci nimic

Din sMay-I-optimeria Street Wise, dupa “What can I say? You can say No!” si “Asta e d-ala, draga, de te stoarce ca pe o carpa”, azi o sa va povestesc despre “Daca tot ceri voie, nu mai apuci sa faci nimic”

Asta e d-ala, draga, de te stoarce ca pe-o carpa

04-way-to-naxosAm noroc de batrani. Mereu am avut. Din aia faini si nevorbiti. Care atunci cand ma asez la o coada sau astept pe cineva, se opresc cu cainele langa mine si-mi povestesc cum a fost in razboi, cum s-au indragostit ei in tinerete si-mi trag cate-o intelepciune de-mi vine sa plang si sa-i iau in brate. Anyway, de cele mai multe ori sunt din astia maxim amuzanti si mie-mi place de mor sa-i ascult.

You can say NO

naxos-islandA fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost o vreme, acu’ demult apusa, cand NU nu era o optiune. In capul meu. Cum sa refuz sa ajut? Dadeam bucati din mine, mai ceva ca la aprozar. Pe datorie, nu asa oricum. Ca nici macar nu le-aveam. Dar le dadeam si-apoi faceam eu rost de ele cumva.